joi, 20 martie 2008

Chat


Get your own Chat Box! Go Large!

Afişul de promovare al Iaşului cultural

Vizualizare

joi, 24 ianuarie 2008

IAŞI - oraş cultural


By Vieru-Stoleru Sorina, Arhip Alexandra şi Dabija Alina (clasa a XII - a D )

vineri, 30 noiembrie 2007

Horia Zilieru şi Valeriu Mardare - o seară de poezie greacă

Seara zilei de 26 noiembrie 2007 a fost o seară de poezie greacă inedită, dedicată artistului Gherghios Vafopoulos. La "Muzeul Literaturii Române" din Iaşi, în Galeria de Artă "Pod Pogor" au fost invitaţi renumiţii Horia Zilieru şi Valeriu Mardare pentru a asista la un moment poetic realizat de studenţii anului II la Actorie a Universităţii de Artă "G. Enescu": Andreea Spătaru, Alin Mândru, Erica Moldovan, Maria Câmpeanu, Alisa Munteanu, Doru Ivan, Vlad Baba, Silviu Tabără şi George Marici.
Programul gândit a debutat cu un mini-recital de poezie şi muzică greacă.
"Una dintre cele mai frumoase conferinţe pe care le-am ascultat în tinereţea mea, că pe atunci eram oameni săraci şi nu ne puteam duce la Bucureşti, poeţii bucureşteni au avut acest noroc: să vadă marile figuri ale culturii româneşti; deci cea mai frumoasă conferinţă pe care am ascultat-o a fost a profesorului Tudor Vianu. A venit să ne vorbească despre Anton Pann şi cum şi eu îl trec printre strămoşii mei pe Anton Pann m-am dus să-l ascult. A avut o deschidere uluitoare pe care i-o fur eu acum: <<>> a afirmat Horia Zilieru. Discursul acestuia despre poezia greacă a fost de o suculenţă aparte, el aducând în discuţie nume rezonante ale literaturii universale precum: Sofocle, Homer, Aristofan şi integrându-i şi pe Vasile Alecsandri cu "Meşterul Manole" care susţinea el: "nu-i al nostru pentru că a circulat din Macedonia până în Armenia în difererite variante, însă cea a lui V. Alecsandri fiind cea mai frumoasă" şi Ion Barbu "unul dintre marii poeţi români" în rândul acestora.
Horia Zilieru a reuşit să suscite interesul tuturor celor prezenţi la acel moment. El a manifestat o deosebită plăcere de a vorbi despre poezia greacă cea care este de o " surprinzătoare varietate şi s-a adaptat tuturor formelor vieţii". În încheiere, Horia Zilieru a afirmat că el învaţă în permanenţă din poezia greacă.
Valeriu Mardare a avut un discurs minimal în comparaţie cu cel al lui Horia Zilieru, el prezentând doar etapele pe care le-a depăşit până a ajuns acolo unde se află astăzi. A prezentat într-o oarecare ordine cronologică evoluţia sa. În anul 1983 a avut primul contact cu Grecia, respectiv, cu poetul Vafopoulos care l-a primit "într-un mod sufetist" înmânându-i un volum în care se regăseau toate creaţiile sale. Valeriu Mardare era student pe atunci însă îşi dorea nespus de mult să descopere " Balada dragostei " pe care a şi prezentat-o la cercul de poezia al Universităţii, după care a fost publicată în revista "Dialog".
Sub genericul "Balada dragostei şi alte poeme", studenţii din anul II la Actorie au dat viaţă poeziilor artistului grec Gheorghios Vafopoulos ce fac parte din primul său volum care a stârnit entuziasm în rândul grecilor. A fost prezent de asemenea un recital de poezie în limba greacă susţinut de studenţii: Ioana Maria Maftei şi Margareta Floarea după care au urmat câteva fragmente ale melodiilor semnate Zorba Grecu.

vineri, 12 octombrie 2007

Cele şapte minuni ale Iaşului

Iaşul se enumeră printre cele şapte minuni ale României întrucât are o valoare culturală/ educativă şi turistică datorită monumentelor istorice cu farmec pitoresc ce dăinuie până în zilele noastre prin caracteristicile lor aparte.
Din punctul nostru de vedere, acest oraş are o importanţă incontestabilă în istoria autohtonă datorită câtorva obiective pe care noi le considerăm reprezentative pentru a defini termenul de specific naţional. Acestea sunt:


1. Palatul Culturii

Prim monument, ridicat pe ruinele vechii curţi domneşti (1434), care a fost reconstruită în stil neoclasic de prinţul Alexandru Moruzi (1806-1812). Elemente de interes turistic sunt: Sala gotică, unde se poate admira mozaicul ce reprezintă un "bestiarum" medieval (grifoni, acvile bicefale şi lei). Sala Voievozilor se află la etaj şi conţine, în medalioane, portretele domnilor Moldovei şi ale regilor României. Tot la etajul I se află Sala Henri Coandă, ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui savant. Orologiul cu carillon, instalat în turnul central, este dintr-un ansamblu de opt clopote care reproduc, din oră în oră, "Hora Unirii". Stilul palatului e neogotic flamboyant, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice in exterior. Aripile cu ieşirile semicirculare au fost retrase şi împodobite la fronton cu statui de arcaşi ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit doua intrati sub forma unor turnuri boltite. Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri şi firide dominate de o acvilă, cu aripile desfacute.


2. Catedrala Mitropolitană

Ideea înălţării Catedralei Mitropolitane la Iaşi, îi aparţine mitropolitului Venianim Costachi. Catedrala ieşeană este o clădire monumentală, de plan dreptunghiular, marcat la colţuri de patru turle decroşate. Stilul arhitectonic este inspirat din forme târzii ale Renaşterii Italiene. Elementele decorative, atât în interior, cât şi în exterior, sunt dominate de baroc. Din anul 1889 a fost adusă, de la Biserica Sf. Trei Ierarhi, racla cu moaştele Cuvioasei Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei.


3. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a fost fondată la data de 26 octombrie 1860.

Universitatea este continuatoarea simbolică a vechii Academii domneşti din Iaşi, înfiinţată de Vasile Lupu, în 1642. În mod direct, ea provine din Academia Mihăileană, creată la 1834 de Mihail Sturza. În noua sa formă, ea a fost inaugurată la 7 noiembrie 1860 (26 octombrie stil vechi), în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl poartă acum.Clădirea actuală a universităţii a fost construită între anii 1893 şi 1897 după planurile arhitectului Louis Blanc şi inaugurată în prezenţa regelui Carol I şi a reginei Elisabeta. Clădirea este o îmbinare a stilurilor clasic şi baroc, monumentala sa intrare ducând în faimoasa Sală a Paşilor Pierduţi, decorată cu picturi realizate de către Sabin Bălaşa.
Fiind cea mai veche Universitate din România, este o instituţie de învăţământ superior cu tradiţie şi în acelaşi timp o Universitate modernă care, prin realizările înfăptuite în plan educaţional şi ştiinţific, a căpătat recunoaştere atât pe plan naţional cât şi internaţional.


4. Bojdeuca Ion Creangă

Casa din pitorescul cartier Ţicău, Iaşi, în care a locuit între anii 1872 şi 1889 marele povestitor Ion Creangă. Pragul acestei case a fost trecut şi de însuşi Eminescu, mare prieten al lui Creangă. Căsuţa, având două camere dispuse de o parte şi de alta a unui antreu, a devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918, restaurări având loc în anii 1942 şi 1985. Merită menţionat faptul că Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. Primul muzeograf care a prezentat Bojdeuca celor ce veneau să o viziteze a avut dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stanga intrării, împreună cu soţia, trei copii şi bunica. La vremea sa, Ion Creanga era recunoscut pentru faptul ca la casuţa sa din Ţicau deţinea un grup destul de mare de pisici (aproximativ 30), iar fiecare purta câte un nume asociat unei persoane reale din viaţa sa. Spre exemplu, întotdeauna a avut o pisică pe nume Mărioara ca şi pe matuşa sa zgarcită din satul natal Humuleşti. Actualmente sunt patru pisici care dau tarcoale casei.

5. Grădina Botanică - Iaşi

Alături de alte priorităţi culturale emanate din vechea capitală a Moldovei, un loc deosebit îl ocupă şi înfiinţarea la Iaşi, în anul 1856, a primei Grădini Botanice din România, de către medicul şi naturalistul Anastasie Fătu, mare patriot, filantrop şi om de cultură. Amplasată pe un teren cumpărat din fonduri proprii în apropiere de Râpa Galbenă, avea să fie pentru mulţi ani, până la moartea marelui cărturar, un important centru cultural pentru tineretul studios din Iaşi care avea posibilitatea de a studia botanica pe material viu, dar şi un mijloc de instrucţie şi educaţie pentru toţi iubitorii naturii. Această grădină a servit învăţământului botanic ieşean timp de peste 40 ani, până în 1963-1964 când a fost mutată pe actualul amplasament din Dealul Copoului. Din această ultimă gradină botanică se mai păstrează şi astăzi arborii şi arbuştii din parcul aflat între vechea clădire a Universităţii, Cantina studenţească şi căminele studenţeşti de pe Bd. Copou şi o mică seră "turn" în care se cultivau palmieri şi bananieri.

6. Rezervaţia Dealul Repedea-Iaşi: -" un strajer al Iaşului, una dintre cele 7 coline pe care se întinde bătrânul târg al ieşilor, este de fapt la origini un vechi fund de mare, care în decursul timpului s-a retras spre sud. Prin încreţirea scoarţei terestre, s-a înalţat semeţ acest deal. Drept mărturii mute stau milioanele de scoici pietrificate din vârful dealului, cât şi din grota sau peştera din apropiere. Această rezervaţie geologică este prima din ţară. A fost cercetată încă din 1862 de către profesorul Grigore Cobalcescu. În cadrul rezervaţiei se află aflorismente şi cariere de piatră care scot la lumina roci şi gresii calcaroase, puternic fosilizate ce demonstrează existenţa unei Mări Sarmatice. În 1955, zona a fost declarată rezervaţie, nu numai datorită datelor paleontologice cît şi datorită florei şi faunei din zonă. Rezervaţia are 5,8 ha, iar zona tampon, în jur de 38,5 ha. Zona tampon este extrem de importantă pentru rezervaţie. Aceasta a fost creată în 1973 printr-o decizie a Consiliului Judeţean Iaşi şi are rolul de a proteja rezervaţia. Defrişarea masivă nu poate aduce decât necazuri, de la contactul direct cu zona populată pâna la masive aluncari de teren."(http://www.poze-romania.ro/album.php?idalbum=5826)

7. Muzeul Literaturii Române "Casa Vasile Pogor":
Casa V.Pogor
este sediul muzeului ce are ca obiect literatura română modernă şi contemporană dar cu precădere perioada marilor clasici, a societăţii literare Junimea. Clădirea a fost construită în 1850 de către vornicul Vasile Pogor, împreună cu soţia sa Zoe. Această dată este atestată printr-o piatră hexagonală găsită, după săpăturile efectuate în vederea restaurării, pe care se află inscripţia, cu caractere chirilice: V.Pogor 1850 şi soţia sa Zoe. Imobilul are un bogat şi lung istoric legat de viaţa culturală a Iaşului fiind loc de întâlnire pentru intelectualitatea oraşului, sediul Societăţii Literare Junimea (1863) şi al Revistei Convorbiri literare (1867). Dintre numele de răsunet care au frecventat cercul junimist amintim mai întâi pe cei cinci întemeietori: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, P.P. Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, apoi Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ion Slavici, Vasile Alecsandri, Vasile Conta, A.D.Xenopol, N. Gane ş.a.

joi, 26 aprilie 2007

Pagină de jurnal

marţi,24.05.2007
În urmă cu câteva zile,doamna pedagogă Ştefanovici Olimpia mi-a înfăţişat dorinţa nemărginită de a mă alătura dumnaei în excursia ce avea să o organizeze. Tot ce ştiam era că voi merge în Maramureş şi voi colinda împrejurimile Văii Izei. Recunosc că nu am fost prea încântată de acest traseu ştiind cât drum este până acolo, dar simţeam nevoia să evadez dintre cei patru pereţi albi, insuportabili ai căminului. Mi-am zis că nu ar fi rău dacă aş profita de ocazie.
Aşteptam cu nerăbdare ziua de 21 aprilie pentru simplul fapt că eram conştientă că, în sfârşit, am ocazia să părăsesc Iaşul. Traseul a fost lung, dar nu am avut timp să mă plictisesc. Peisajele ce erau în împrejurimi îmi încântau privirile nelăsându-mă să adorm.
Primul popos a fost la Codrii Paşcanilor. Aici, din păcate, ne-am oprit doar pentru a servi micul dejun. Nu am vizitat nimic, de aceea nu prea voi vorbi de acest loc. În plus, acolo plouase, iar în jur totul era ud, ceea ce nu prea mi-a făcut plăcere. Acest sentiment de dezamăgire a dispărut odată cu pornirea la drum, când a apărut şi soarele, lăsând câte o rază străvezie să pătrundă prin geamul autocarului, mângâindu-ne astfel feţele încă somnoroase, dar dornice de a afla/ descoperi ţinuturi noi ale României.
După un drum nu prea lung, ne-am oprit la
Mănăstirea Humorului. Aici am putut obsrva că oamenii aveau un accent deosebit faţă de noi, casele vechi şi de lemn îşi făcuseră apariţia, iar locuitorii acestora erau mult mai primitori decât noi, ieşenii. După ce am trecut de pragul porţii acelei mămăstiri, am fost plăcut surprinsă de imaginea extraordinară din jur: iarba şi florile erau îngrijite cu deosebită atenţie. Ceea ce mi-a atras, pe deplin, atenţia a fost faptul că această mănăstire, spre deosebire de celelalte din Moldova, este singura pictată şi în exterior. Sunt redate imagini/ scene/ evenimente biblice unele lângă celelalte fără a lăsa spaţiu nici măcar cât să încapă un ac. După ce am vizitat acele minunaţii, am mers cu paşi repezi spre Manastirea Voroneţ deoarece nu am vrut sa ratăm această ocazie dacă tot era în drumul nostru. Aici, ceea ce a surprins pe toată lumea a fost bazarul pentru turişti ce era situat la intrarea în mănăstire. Nici bine nu am coborât din autocar ca toţi cei care au mers în excursie erau deja printre mesele pe care erau expuse diferite lucruri atrăgătoare. De asemeni, am observat uriaşul zid ce înconjura mănăstirea. Recunosc, cu parere de rău că aceasta a fost prima dată când mi s-a oferit posibilitatea de a vizita aceste meleaguri impresionante ale României, dar nu aş renunţa la o alta dacă s-ar mai putea. A fost de-a dreptul impresionant. După ce a dat doamna pedagogă semnalul că trebuie să plecăm, ne-am strâns în faţa autocarului şi am mers mai departe. Următorul popoas a fost la Castelul contelui Dracula. Aici am tras o sperietură pe cinste. Ducându-mă pentru prima dată, nu am ştiut la ce să mă astept, aşa că... am coborât la subsol. Acolo ne-a aşteptat o doamnă cu o lumânare în mână şi ne-a prezentat nişte imagini ce erau desenate pe perete. Imaginile reprezentau câteva secvenţe din viaţa pe care a avut-o "Contele Dracula". Eram înconjuraţi de întuneric atunci când am fost întrebaţi dacă vrem să vedem sicriul în care îşi ducea viaţa cel despre care ni s-a povestit. Nu a durat mult, iar cortegiul a fost deschis, din interior sărind o persoană îmbracată în negru şi care, bineînţeles, ne-a trezit sentimentul de spaimă. Toată lumea a început să ţipe, inclusiv eu.
După cum era şi normal a venit seara, aşa că ne-am dus la caminul în care am fost cazaţi. A doua zi am luat-o de la capăt, dar, de această dată, am urmat alt traseu. Am mers pe valea Bistriţei. A fost încântătoare priveliştea. Apa repezită îşi facea loc pintre pietrele bine fixate formându-se mici vălurele.
Tot în această excursie am vizitat şi Maramureşul ( că doar de asta ne-am dus). Am văzut cimitirul în care se odihnesc trupurile fără viaţă ale ''Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei'', în care sunt ridicate câteva monumente ale celor ce au avut un rol important în guvernarea României de pe vremea regelui.
Acesta este situat vis-a-vis de râul Tisa care, de asemenea, este de o splendoare greu de descris. Cum este normal, am fost şi la memorialul cu acelaşi nume din Sighetul Marmaţiei:
Memorialul victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, ce a fost transformat în închisoare. Aici am putut vedea camera de tortură a prim-ministrului din vremea regelui şi anume Iuliu Maniu, o cameră ce îţi trezea mii de fiori prin aspectul pe care îl avea.Nu avea niciun geam, nici un loc prin care putea fi aerisită; era întunecată, iar în colţul din stânga zăcea un lanţ ce avea la un capăt o curea din fier cu care, din câte am înteles, era legat Iuliu Maniu. Însă asta nu a fost tot. Am putut vedea şi camerele în care locuiau ceilalţi deţinuţi care erau la fel de înfricoşătoare şi neplăcute la vedere. Acestea erau situate la etajele unu şi doi ale "închisorii". La parter, este bucătăria în care se făcea mâncarea, dar din care nu a mai rămas decât o parte din cuptorul ce, în acea vreme făcea minuni pentru cei care îşi duceau viaţa acolo, dintr-un motiv sau altul. În curtea " închisorii" era un loc destinat celor care voiau să aprindă o lumânare ca semn de recunoştinţă pentru cei ce au contribuit la binele României, dar, din păcate, au sfârşit în acel loc. Am avut ocazia de a vedea şi locul in care erau sechestraţi, iar ca semn că nu au fost uitate chinurile prin care au trecut şi alţi români, s-au construit statui ce reprezintă oameni fără o mână sau fără un picior, de pe faţa cărora se poate citi disperarea. În interiorul închisorii, pe pereţii acesteia sunt zugrăvite chipurile tuturor celor ce au trecut peste pragul acelei clădiri înfricoşătoare. Erau foarte mulţi.
După cum am spus, am vizita Maramureşul. Aici am fost la renumita Manastire Săpânţa, în curtea căreia se află " Cimitirul Vesel". Acest cimitir este unul neobişnuit întrucât fiecare dintre morminte are un fel de monument din lemn, sculptat foarte frumos şi pe care este descrisă, într-o notă comică, viaţa celui ce se odihneşte în acel loc. Aici am devenit mai veseli. Se putea observa zâmbetul pe faţa noastră.
Dacă tot era în drumul nostru, am trecut şi pe la vechea biserica " Intrarea Maicii Domnului în Biserică" din localitatea Bârsana. Pentru a putea ajunge la aceasta am fost nevoiţi să urcăm în jur de 100 de scări, însă la capătul traseului ne-am odihnit. Biserica era toată din lemn şi avea un turn înalt. Din păcate nu se mai oficiau slujbe în ea însă arăta ca fiind foarte îngrijită. ( probabil că localnicii din acele împrejurimi o preţuiau ceea ce nu m-ar mira pentru că este foarte frumoasă) În preajma acesteia se află o livada foarte mare de pomi fructiferi, în special pruni.
Acum, la finalul acestei pagini, vreau să dezvălui părerea de rău pe care o am în acest moment, părere de rău care aduce şi un strop de bucurie în acelaşi timp, întrucât o dată cu depănarea amintirilor, am retrăit acele clipe minunate pe care le-am trăit acum puţin timp în urmă.

Influenţa internetului asupra adolescenţilor

După cum spun dicţionarele, internetul este o reţea informatică mondială între computere conectate la diferite reţele locale.
Această reţea are şi
avantaje, dar şi dezavantaje.
Unele avantaje ale internetului ar putea fi acelea că printr-o simplă apăsare a unei taste sau a unui click poţi avea numeroase informaţii într-un timp foarte scurt. Ceea ce poate duce la mărirea timpului liber, timp liber ce poate fi valorificat în diferite moduri: utile sau mai puţin utile, însă poate fi interpretat şi ca un dezavantaj deoarece astfel se renunţă la lecturarea cărţilor, ceea ce duce la lipsa de cultură a tinerilor, viitori reprezentenţi ai ţării.
Un alt avantaj ar fi acela că, elevul poate învăţa cu ajutorul internetului, să dialogheze cu cei din jur într-un mod civilizat, iar aici nu fac referire la messengerie ci la conferinţele de chat ce se pot organiza.
Aşa cum am spus şi mai sus, fiecare bun are şi o parte rea. În cazul internetului, partea rea ar fi aceea că, în urma folosirii îndelungate, acesta poate creea dependenţă, putând fi considerat astfel un drog. Dependenţa, prezentă în acest caz, poate duce la reducerea numărului de cursuri pe care ar trebui să le facă un elev normal, întrucât, el poate spune părinţilor că merge la şcoală, dar de fapt el merge la un Internet-Cafe sau în altă parte unde poate avea cu totul şi cu totul alte preocupări în comparaţie cu cele pe care ar trebui să le aibă în mod normal. Un alt dezavantaj al acestei reţele informatice mondiale ar fi acela că, aici se pot accesa tot felul de filme, jocuri, desene animate ş.a. ce promovează violenţa sau nuditatea. După cum bine ştim, atât maturii, dar mai ales adolescenţii pot fi uşor influenţaţi în aceste situaţii. Odată cu vizionarea acestora, atât tânărul cât şi cel matur, pot simţi nevoia de a experimenta cunoştinţele pe care le-a acumulat, de a le pune în practică, creându-se astfel numeroase conflicte.


Get your own Poll!

joi, 8 martie 2007

Efectul de lectură.Efectul de spectacol

În urmă cu câteva zile am asistat la piesa de teatru "Chiriţa" regizată de onorabilul domn Ovidiu Lazăr al Teatrului Naţional "V. Alecsandri" din Iaşi. Rolul Chiriţei a fost jucat de renumitul actor Petrică Ciubotaru, actor de excepţie şi care a reuşit să-şi ţină mereu publicul aproape.
După finalizarea piesei de teatru, elevii claselor a XI-a C, a XI-a D şi a XI-a E au participat la o dezbatere alături de regizorul şi actorul comediei făcînd referire la tema '' Scriitori (non)canonici'' . Printre aceşti elevi mă pot enumera şi eu.
Sunt încântată că am avut posibilitatea de a-i descoperi pe cei doi într-o altă ipostază decât în cea pe care o adoptă zi de zi. Am observat că atât domnul Ovidiu Lazăr cât şi domnul Petrică Ciubotaru au fost foarte încântaţi de propunerea noastră de a desfăşura această dezbatere, ba mai mult, domnul Lazăr ne-a dezvăluit dorinţa sa de a se apropia cât mai mult de noi prin îmbrăcămintea pe care a avut-o, îmbrăcăminte a unui om de rând, a unui om normal, un om egal cu toţi cei din jurul său.


V. Alecsandri., în viziunea actorului este cel care a făcut ca literatura să existe. ''Fără V. Alecsandri,Costache Negruzzi, Negrri, literatura culturală nu ar fi avut această dezvoltare mai târzie'' - spunea actorul Petrică Ciubotaru. La un moment dat acesta susţinea cu atâta tărie că ''suntem bogaţi cu Alecsandri, Creangă, Eminescu'' încât aveam impresia că cineva a îndrăznit să-l supere atât de tare încât ar fi fost în stare să facă orice pentru a-şi argumenta părerea. Se poate observa acest lucru şi în înregistrarea ce a avut loc în acea seară de duminică.

Cu toate că am fost plăcut impresionată atât de piesa de teatru cât şi de dezbaterea ce a avut loc, mi-au rămas în minte câteva întrebări pe care le-as adresa regizorului şi autorului.Acestea sunt:
De ce a optat,domnul Ovidiu Lazăr, pentru plasarea acelor umeraşe goale,deasupra publicului? Ce reprezintă ele de fapt, dar copacul?
Eu am fost la această piesă de teatru de două ori şi am putut observa unele modificări: înlocuirea pensetei cu epilatorul şi suprapunerea unei umbre peste icoana aparentă la final.De ce a considerat necesară apariţia acestor schimbări?
Sunt curioasă să aflu dacă domnului Petrică Ciubotaru i s-a întâmplat vreodată să uite textul pe care trebuia să-l relateze? A avut parte de astfel de situaţii comice sau neplăcute? O altă întrebare ar fi dacă actorului i s-a impus vreodată să joace într-o pisă faţă de care nu simte nicio atracţie?

luni, 5 martie 2007

Criza lecturii în rândul adolescenţilor

Criza lecturii în rândul adolescenţilor este una dintre problemele care dă naştere la foarte multe întrebări printre care se pot enumera şi următoarele:
1)De ce nu mai citesc tinerii?
2)Care sunt factorii ce îi determină să citească dintr-o motivaţie exterioară?
3)Care sunt speciile cu impact mai mare asupra lor?
4)Ce tip de lectură suscită interesele acestora?
Unul dintre factorii care îi determină pe tinerii din ziua de astăzi să nu mai citească poate fi datorat faptului că preocupările lor coincid din ce în ce mai puţin cu preocupările spaţiului formal. Aceştia consideră că sunt mult mai atractive şi benefice pentru ei ieşirile cu prietenii în diferite locuri, cum ar fi: discoteci, cluburi, baruri, parcuri etc.; orele pierdute în faţa televizorului, a calculatorului, decât petrecerea timpului în sala unei biblioteci, a unui muzeu sau la o întrunire/dezbatere cu scriitori/actori pe diferite teme care i-ar putea ajuta şi învăţa lucruri cu adevărat folositoare pentru ei.
Factorii care îi determină atât pe elevii cât şi pe copii din ziua de astăzi să citească, dintr-o motivaţie exterioară, pot fi reprezentaţi de atracţia faţă de acea operă, marimea volumului, felul în care autorul îşi marturiseşte sentimentele trăite în acel moment. Dar totuşi mai citesc şi din cauza stimulării ce poate apărea în catalog în cazul în care nu vor lectura o operă ce a fost recomandată la şcoală şi trebuie citită pentru a se putea lucra la oră.
După părerea mea, speciile cu impact mai mare asupra acestora sunt romanele de dragoste scrise de autori precum Sandra Brown şi chiar orice carte care nu are absolut nici o legătură cu şcoala, deoarece atunci cand simţi ca nu eşti obligat să faci un lucru îl faci cu mai multă plăcere.
În opinia mea tinerii din ziua de azi sunt mult mai atraşi şi încântaţi de ideea lecturii electronice. E mult mai rapidă şi astfel ocupă mai puţin timp şi e mai diversificată deoarece printr-un simplu click poţi avea la tine acasă multe cărţi pe care ar trebui sa le aştepţi ceva timp la bibliotecă. Dar şi aşa se pune problema se va mai citi peste 20 de ani? Sau cât se va mai citi peste 20 de ani? Dar oricare ar fi motivaţiile şi oricare ar fi consecinţele nelecturii, tinerii acceptă astfel de comportament acordând lecturării din ce în ce mai puţin timp. Întrebarea, de ce nu mai citesc tinerii, poate fi interpretată în foarte multe feluri, depinde de categoria de varstă a persoanelor care o abordă. Totuşi ce ar trebui să citească tinerii ca să fie mai împătimiţi pentru lectură depinde de la o persoana la alta.